Sardinia

Se spune că nu ar trebui să vizitezi Sardinia în lunile Iulie sau August. Pentru că e mai scump si mai aglomerat. Dar de ce e mai scump si mai aglomerat? Pentru că e mai cald, apa e mai plăcută, mâncarea mai proaspătă. Asa că de ce să mergem noi în iunie sau septembrie, dacă toată lumea vrea să meargă acum? Ne-am făcut bagajele si am plecat la finalul lui iulie. Postarea asta e gândită printre valuri, în arsița plăcută a soarelui, cu azuriul ăla minunat în jurul meu. Dar e scrisă acum, în Bucuresti, la o masă, în sufragerie, în timp ce mănânc niste biscuiți cu stafide si niste ciocolată, doar asa, ca să recuperez puțin din sentimentul pe care l-am avut acolo pe plajă. O săptămână. În fiecare zi.

Sardinia e împărțită în mai multe zone. Are 1000 de plaje si nu ai 1000 de zile de concediu asa că trebuie să alegi. Cum te uiți la hartă în stânga e Alghero, unde găsesti plaja La Pelosa, una dintre cele mai frumoase câte există pe acolo (stiu din povesti, nu am ajuns acolo) iar în dreapta e Olbia, înconjurată de stațiuni de lux unde trebuie să ai nervii tari, dacă nu îți place să vezi cât de mulți bani au alții.

Avioanele din Bucuresti nu mai poposesc pe aeroportul din Olbia, asa că tot ce poți face, dacă vrei un zbor direct, e să iei Wizzair până în Alghero. E o zonă ceva mai săracă, dacă îți plac hotelurile nu sunt grozave pe acolo dar poți găsi niste pensiuni foarte misto în Stintino. Categoric ai nevoie să închiriezi o masină. Oriunde ai merge in Sardinia. Nu merge treaba ca în Turcia: "îmi iau o cazare cu all inclusive si stau cu burta la soare toată ziua la piscina hotelului". Nu de asta te duci în Sardinia. Pe partea cealaltă, în Olbia,  dacă vrei să te cazezi la malul mării e scump. Ca un necunoscător dar experimentat căutător de hoteluri am intrat pe tripadvisor si m-am lămurit în 3 săptămâni care sunt cele mai bune opțiuni. Hotelurile de pe plajă care costă maximum 270 de euro pe noapte sunt slăbuțe. Cam ca hotelurile noastre de 3 stele de la Mamaia. Mobilă veche, iz dubios, că na! ai priveliste si esti pe plajă, ce mai vrei? Asa că, având în vedere că oricum voiam să vizităm foarte multe locuri si urma să ne deplasăm zilnic cu masina până la o altă plajă, am ales un hotel în orăselul Olbia. De acolo ai cam 30 de km (40 de min) până la orice plajă de pe Coasta de Smarald si cam 60 de km până la o plajă mai îndepărtată, din Santa Teresa de Gallura de exemplu, una dintre cele mai frumoase din câte am văzut în viața mea. Dar detaliem mai târziu.

Deci: ți-ai luat bilete de avion, ai suit în Wizzair, te-a adus în Alghero. 

Nu cunosc locul prea bine asa că eu o să îți povestesc despre Olbia si locurile de pe acolo. Chiar în aeroport ai câteva firme de închiriat masini. Dacă faci rezervare de acasă e si mai bine. Poți să iesi mult mai ieftin. Am mers la Avis si am luat o masină, alta decât rezervasem. Eu am vrut manuală ei mi-au dat automată, eu am vrut Clio 4 ei mi-au dat Ford Focus, eu am vrut benzină ei mi-au dat motorină, eu am vrut plin cu plin a lor avea doar jumătate de rezervor cu combustibil, selectasem de acasă că vreau cu asigurare completă, ea era doar cu cea obligatorie. În acelasi preț în care aveam asigurare completă inițial. La italieni ai o asigurare în preț numai că mai plătesti, în funție de masină, o sumă în caz de accident sau furt. De exemplu la Focus mai plăteam 700 de euro în caz de lovire si 1500 în caz de furt. Am preferat să plătim o asigurare completă cu încă 150 de euro ca să nu avem grija masinii. Vreo 500 de euro cu tot cu asigurare completă pentru o săptămână. Si îți mai opresc si 600 de euro garanție. Atenție mare, nu se pot închiria masini în Italia la firmele cunoscute, fără card de credit. Dacă ai de debit te salută din mers si nu prea stiu cu ce ai să ajungi unde ai treabă.

Bun! Am închiriat masină, am plecat spre Olbia (cam 150 de km), drum bunicel, arată ca o autostradă numai că nu trebuie să plătesti. Ceea ce e bine. Dar vei plăti tot ceea ce e dincolo de drumul ăsta gratis. Am ajuns în Olbia la Hotel Panorama. Un hotel drăguț, cotat cu 9,5 pe tripadvisor în care nu m-am simțit minunat pentru că aerul ba mergea ba nu mergea, apa caldă ba se răcea ba se încălzea si asta în timp ce te spălai. Ba chiar într-o seară nevastă-mea s-a săpunit si asa a rămas până dimineață pentru că apa nu mai curgea. În schimb staff-ul hotelului impecabil, oameni drăguți, politicosi, chiar zâmbitori. Ei ne-au spus despre o excursie cu vaporasul prin toate insulele. Dar stai, că nu am ajuns acolo. Nu te grăbi. Avem timp. Prima zi ne-am cazat si am văzut împrejurimile. 

Dacă stai în Olbia mergi să mănânci la Trocadero. E în Centrul vechi. Ospătarii sunt în mare măsură români însă nu asta e ideea. Mâncarea e foarte bună. Si prețurile foarte ok.

Mai sunt niste restaurante drăguțe si chiar locuri în care poți intra să îți cumperi cornete cu fructe de mare la 3,80 euro. 

Am luat avionul, masina, am ajuns la hotel, am mâncat, am dormit. Hai că am ajuns si la partea cu plajele. În prima zi am fost la plaja Cala Brandinchi. Am ales la întâmplare. Stiam câteva nume, eram informați dar am zis să începem asa. La inspirație. Cala Brandinchi e în San Teodoro. Mai e o plajă aici, se numeste La Cinta dar am văzut-o abia în ultima zi asa că nu îți spun încă despre ea. 

Cala Brandinchi. 

Am pus pe waze, am făcut cam 45 de minute, am intrat în parcare. Acolo plătesti cam peste tot, la orice plajă, parcarea cu 2.50 euro pe oră sau 18 euro pe zi. Maximum 18 euro pe zi. Nu se depăseste niciodată suma asta. Am parcat si am pornit cu sarsanalele si aripioarele si colacele si bărcuțele la subraț. Era o grădină drăguță cu sezlonguri, era deja ora 10:45 asa că am zis să luăm repede până nu se ocupă. Nu păreau să mai fie altele libere. 2 scaune de plajă si o umbrelă obosită de paie mâncată pe sfert de timp sau pescărusi - 35 de euro. Toată ziua. Le-am luat, ne-am dezbrăcat, ne-am cremuit si am plecat spre apă. Încă nu o văzuserăm. Prietene! Ce apă! Ce apă! Ce apă! Transparentă până foarte departe. Un verde deschis care se întâlnea la vreo 100 de metri distanță cu un verde mai închis ce se făcea un pic mai încolo turqoise si în larg se transforma în albastru indigo. 

O apă foarte bună pentru copii deoarece e micuță până foarte departe.

Italienii nu prea îsi iau scaune de plajă. Ei stau pe cearceaf, vin cu umbreluța de acasă si mănâncă din traistă. Am încercat si noi asta o dată la Il Principe dar nu a funcționat.

Dar nu te mai grăbi. Stai, că ajung si acolo. Cala Brandinchi este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut în viața mea de iubitor de mări si plaje. Nisip alb, apă minunată, caldă.
A doua zi am schimbat plaja. "Hai pe Costa Smeralda". Si ne-am dus. Undeva, pe drum, oamenii se opresc să facă poze cu piatra.

Am făcut poze cu piatra si am parcat la plaja Romazzino. La bogați. De ce la bogați? Stai că ajung acolo imediat după fotografia de mai jos. Tot 2.50 euro parcarea pe oră, tot maximum 18 euro pe zi. Cobori prin praf vreo 200 de metri si ajungi la plajă. 

Nisip simpatic dar mai mult pietricele, plajă destul de mare (vreo 700 de metri) si două locuri de unde poți lua sezlong. Am mers să întreb cât costă. De întrebat, peste tot să întrebi salvamarii. Ei se ocupă cu asta. "Salvataggio" scrie pe spatele lor. Aici erau 50 de euro două scaune de plajă muult mai frumoase ca la Cala Brandinchi si o umbrelă muuuult mai întreagă. Am primit civilizat si prosoape. Mari si pufoase. Pe unele scria numele locației unde eram, pe altele numele altor cluburi, semn că si acolo mai împrumută oamenii chestii. Dar să nu crezi că m-am dus direct la 50 de euro. Păi ce, eu nu muncesc banii ăia? Am plecat să mai întreb si în alte părți. Adică, practic, în cealaltă parte că mai era numai una. Domnul de acolo si-a cerut scuze, dar nu mai avea. Era full. L-am rugat să îmi spună totusi prețul, poate vin a doua zi. "200 de euro". Am rămas împietrit, poker face, ca si cum eram dispus să dau si mai mult. Am întrebat "200 de euro 2 scaune si o umbrelă, deci". Zice: "nu, un scaun. Umbrela e 100. Deci doua scaune si o umbrelă 500 de euro". 

Si aici era full, înțelegi? 20 de metri mai încolo, unde era 50 de euro, mai găseai locuri destule. 50 de euro în rândul 2 sau 3. În rândul 1 e 70 de euro. Dacă vrei să te gâdile apa la extremități mai dai niste bani. Apa era ceva mai adâncă aici, intrarea ceva mai dură, cam ca la Neptun si apa destul de rece. Salvamarul mi-a explicat că nu e asa caldă apa în zona asta, cum e în San Teodoro. Si ne-a mai spus că dacă vrem cafea sau mâncare să nu mergem la restaurant pentru că acolo o cafea e 9 euro. Îl are el pe mister Mahmoud care aduce orice vrem. Pizza 5 euro, cafea 2 euro, apă 2 euro, ca să nu aruncăm cu banii pe geam. Nu l-am chemat pe mister. Nu am stat până seara. Bătea un pic vântul, apa era cam adâncă asa că urma să mâncăm în drum spre casă. 

Dar Coasta de Smarald nu se termina aici. În ziua următoare mi-am suit nevasta si copilul în masină. Am zis că trebuie să o uimesc. N-am mai făcut asta de când am uimit-o ultima dată. Dar mai pe uscat, asa. Am plecat tot pe Costa Smeralda să vedem celebra plajă Il Principe. Plaja celebrităților. Plaja unde îi poți vedea pe Tom Cruise ori pe George Clooney bălăcindu-se ca niste oameni normali. Nu prea era asa. Am vorbit cu un domn care vindea pălării acolo de vreo 5 ani si a zis că n-a văzut nicio celebritate. Bine, în afară de mine. Ca să ajungi la plaja Il Principe îți trebuie răbdare, curaj si pantofi buni. Cobori vreo 15 minute de la parcare (tot 2.50 pe oră) pe un drum accidentat, printre copaci, ai de sărit hopuri, de ferit plante țepoase, ai de transpirat si dacă mai ai si de cărat bagaje sau copil e chiar nasol. Crede-mă, e greu. Mi-au zis alții si m-am gândit: "cât de greu poate să fie?" E, cam cât de greu cobori Jepii Mici pe drumuri neumblate. 

Cred că italienii nu vor să mergem de fapt la plajele lor, altfel ar fi amenajat un pic. Măcar cât de cât. Am ajuns după un drum foarte greu, în sfârsit, la plaja celebră. Un golf mic, plin cu oameni care si-au adus de acasă umbreluțele. Mai erau vreo 2 domni din India care aduseseră cu ei sezlonguri si umbrele si puseseră de o afacere. Nu stiu cum le-au cărat până acolo dar meritau banii numai pentru asta. Nu le-am dat. N-am luat. Venisem cu păturica. Am asezat cu soția tot ce trebuie, am pus umbreluța (am găsit-o în supermarket la Conad cu 5.99 euro) si am dus copilul în apă. Am stat acolo vreo 3 minute si m-am întors pentru că mi se făcuse rău. E un golf micuț, esti ca într-o oală pusă la fiert, nu bate nicio briză si simți că te sufoci. Toată lumea spunea "că merită efortul". Eu nu am înțeles de ce dar am bifat si plaja asta. Am stat cam 20 de minute si am luat în piept drumul înapoi. Ca în banc: "spre Cuba, spre Cuba" si în 15 minute, rupți de oboseală: "dinspre Cuba, dinspre Cuba". Plaja Capriccioli era foarte aproape. Am mers acolo pe jos ca să vedem cum e. Pentru a doua zi. Foarte drăguț, gen Vama Veche, sunt vreo 3 plaje despărțite de un drum printre copaci unde poți găsi si sezlong dacă esti fițos, închiriat de la niste oameni care au deschis acolo o tarabă. Nu am rămas. În ziua aia am descoperit si plaja Rena Bianca din Costa Smeralda, o plajă mare si foarte frumoasă.  Nisip alb, apă mică, drăguț. Am găsit sezlonguri cu 25 de euro. E o plajă unde vin foarte mulți oameni în vârstă. Erau "găsti" de bătrâni de câte 20-30. Jucau cărți, mâncau, petreceau...foarte misto! Asa bătrânețe as vrea si eu.  Ne-am întors în Olbia la hotel. 

A mai trecut o noapte si trebuia să mă revansez pentru chinul la care mi-am supus familia cu drumul până la minunata plajă Il Principe la care eu nu m-as mai întoace niciodată. Am zis că trebuie să mai mergem o dată la Cala Brandinchi. Nu avea cum să fie mai frumos nicăieri. În noaptea aia visasem o plajă ca în Caraibe. Verde. Superbă. Nisip alb. M-am trezit foarte greu si aveam un zâmbet până la urechi. Ne-am îmbrăcat, am mâncat si am pornit. Am uitat să îți spun că nevastă-mea a tot condus asa că eu am fost doar ghid pe acolo. Si am zis iar la inspirație: hai la plaja Rena Bianca din Santa Teresa de Gallura. Ceva mai departe. Vreo 45 de km de Olbia, cam 1 oră si un pic cu masina. Dacă nu ne plăcea plaja urma să luăm un vaporas spre Corsica. De acolo îl iei dacă ai chef să mai vizitezi. Am ajuns la Rena Bianca din Santa Teresa. Atenție! Nu e aceeasi Rena Bianca de pe Costa Smeralda. Am parcat în ultimul loc liber (1 euro pe oră parcarea) si am găsit ultimele 2 sezlonguri cu umbrelă, chiar cu picioarele în apă, la 25 de euro. O zi norocoasă. Si am văzut marea. Jur, era exact ca în visul meu. 

Telefonul meu nu are culorile de acolo. M-am uitat la apă cel puțin 20 de minute fără să aud un zgomot în jurul meu. Fără să mai văd pe nimeni. Am tăcut 20 de minute si capul meu s-a umplut de culori si senzații. Verde, albastru, alb, verde iar...totul transparent. Acolo, pe stâncă, privind spre apă, sunt câteva case la care am mers mai târziu să întrebăm. Un apartament cu 2 camere era cam 100 de euro pe noapte. Fără mic dejun dar ai bucătărie. Se închiriază pe minimum 7 nopți. Dar nu as mai fi plecat de acolo. De departe cea mai frumoasă plajă si cea mai frumoasă apă din Sardinia. Am luat-o cu noi acasă în suflet, pe mâini, pe piele, pe gânduri.

Ce mai putea urma la fel de frumos? Auzisem de o plimbare cu vaporasul prin insula Maddalena si alte insulițe din apropiere: Santa Maria, insula Budelli cu nisip roz...minuni, ce să mai. Vaporasul ăsta costă 45 de euro de persoană. Ai o masă de prânz în prețul biletului. Niste paste cu rosii. Îl iei din orăselul Caniggione. Cam 30 de minute de Olbia. Noi plătiserăm un avans la hotel. Pleca dimineața la 9. Noi am ajuns la 9:20 si ne asteptau. Dar nu te baza pe asta. Are 3 opriri de câte o oră: pe insula Maddalena pentru cumpărături, pe insula Santa Maria pentru plajă si a mai oprit undeva dar nu mai stiu pentru că doar acolo am coborât si până m-am întors vaporasul plecase. Cu tot cu nevastă-mea pentru că ea nu a vrut să meargă pe insulă. Am aflat mai târziu că plecase numai un pic în larg deoarece nu avea unde să parcheze si mai veneau si alte vaporase. 

În Caniggione, lângă port, parcarea e gratuită. Scrie că pentru 2 ore dar nu te cronometrează nimeni, stai linistit. Doar să găsesti loc. 

Cum am coborât de pe vaporas, era vreo 6 ceasul, am luat-o direct spre Porto Cervo. Poate ai auzit. Stațiunea milionarilor. Stiam că trebuie să mănânc înainte să ajung aici. Spaghete simple cu 30 de euro porția. Asa citisem. Asa i-am zis si nevesti-mii: "30 de euro spaghetele. Ce, am înnebunit?". Am ajuns acolo pe la ora 19. Am pus waze ca să găsesc centrul orasului. Care oras e cam cât magazinul Carrefour din Militari. Bineînțeles că exagerez. Carrefour nu e în Militari. E în Regie. În fine! Căutăm centrul ăla de înnebunim. Centrul orasului. La un moment dat intrăm într-o parcare. Acolo îmi indica mie că e centrul. Nevastă-mea mă întreabă unde. Zic: "uite aici, lângă linia aia albă". Case superbe. Dar în curți. Unde e orasul? Ei bine, din parcarea aia micuță intrai printr-un pasaj. Si te pomeneai într-un oras pe dinăuntru.  Cu tot ce vrei. Spaghete cu 30 de euro nu am găsit. Dar nici nu am căutat. Toate firmele mari aici sunt. Cartier, Hublot si alte chestii pe care nu le pot pronunța pentru că la Ploiesti la mamaia pe strada Vioarei nu erau. Câteva terase, lume bună, milionară în majoritate. Aveau si tricouri la reduceri 70%, erau numai 200 de euro dar nu m-am enervat. Ne-am plimbat, am făcut poze si nevastă-mea m-a întrebat dacă stăm să mâncăm. Nu m-ai văzut pe mine morocănos când e de aruncat banii pe câtamai prețurile. Cred că am fost foarte enervant când i-am spus că nu mi-e foame. Bineînțeles că as fi intrat ca să mănânce ea dar mă iubeste, nu ar face asta. Si am trecut pe o cărare printre copăcei, un poduleț. Nenică! Am intrat în port. Maseratti, Lamborghini, Ferrari, toate magazinele. Acolo au început si damele cu fuste până la începutul fundului pentru că unde sunt bani sunt si ele. Misogină afirmație dar nu mă pot contrazice nici măcar eu. Asa picioare lungi si frumoase nu am văzut pentru că eram totusi cu soția si nu e politicos să te uiți. Doar asa, ce a trecut pe lângă mine si mi-a strigat fi-miu: "tati, nu le e frig la doamnele acestea?" Prin portul ăsta nu prea se stă la masă. Sunt trase yacht-urile cu poponeața la mal si acolo stă tineretul să bea. Era seară, se îmbrăcase lumea frumos, o nebunie. "Ia stai, mă, păi mă împiedic eu în niste paste de 30 de euro?" Si mi-am invitat soția la un restaurant, fix acolo în buricul târgului. Ne-a condus ospătarul la masă, avea servetul pe mână. Lumea ca în filme. Aranjată, elegantă. Eu, ca de la plajă. Nevastă-mea e frumoasă oricum. Fi-miu te vrăjeste si în slip. El stie să se poarte ca milionarii. Asa s-a născut. Cu stiința asta, nu milionar. Mâncarea arăta minunat. Si calamarul meu si creveții ei si pastele lui. 

Doar că au apărut viespile. Si nu au mai plecat. Am chemat o doamnă care servea acolo:" signora, non avete ceva de calmare sau gonire le viespe?" Au adus o afumătoare la un moment dat, care ne-a afumat doar pe noi. Viespile erau obisnuite, se vede treaba, asa că au continuat ce făceau. Am plătit. Să nu te surprindă, nu e chiar asa scump. A fost chiar un loc în Olbia, la un moment dat, unde am plătit mai mult. Atenție mare, oriunde în Italia, la notă. Mai mereu ne-au pus ceva în plus. O apă, o bere, ba chiar si un fel de mâncare. E mai greu să te obisnuiesti si cu acel Coperto. O taxă de 2 euro de persoană pe care o plătesti din start. Doar pt că te uiți în meniu. Si ăla nu e bacsis. Trebuie să mai lasi pe lângă. Să nu zici că nu ți-am zis. Bun! Am plătit, am plecat si la usa restaurantului am pus mâna pe fund. Pe al meu. Eram ud. Arătam ud. Ca si cum făcusem pe mine. Ce să vezi, perna scaunului meu era îmbibată de apă.

Am vrut să mă întorc si să iau bacsisul de pe masă dar am renunțat. Mi-am scos pantalonii, pentru că îmi era rusine si am mers în slip.  Printre toți milionarii ăia în costume Armani. Cred că li se părea că sunt mai bogat ca ei pentru că mă tratau cu respect. Na, îți trebuie ceva tupeu să umbli în slip seara prin Porto Cervo. Dacă ajungi acolo ai să înțelegi de ce. 

În ultima zi am hotărât să mergem iar în San Teodoro. Să vedem La Cinta. O plajă imensă. Cam ca la Mamaia. Nisip alb, apă minunată, micuță, aglomerație cumplită, nesimțire cât încape. Peste tot, pe orice plajă sunt foarte mulți comercianți. 

 Vin, te salută, te întreabă dacă vrei să cumperi însă, nu stiu de ce, nu sunt la fel de enervanți ca ai nostri. Pentru că sunt foarte zâmbitori, pentru că sunt foarte politicosi, nu sunt insistenți si nu fură. Ba chiar italienii de pe plajă stau foarte mult de vorbă cu ei. Si încă ceva: niciodată nu am stat cu teamă pe plajă, desi era extrem de aglomerat, că ar putea să îmi dispară ceva. 

Avem un singur regret: nu am ajuns iar la Cala Brandinchi. Sau la Rena Bianca în Santa Teresa de Gallura.

Apoi împachetare, drum, aeroport, acasă. Dacă nu poți, din diferite motive, să mergi în Caraibe sau Maldive, mergi în Sardinia. E aridă. Pe drumul dintre plaje nu vezi nimic. Pustiu. Casele încep doar în apropierea stațiunilor. Dar si când ajungi acolo...wow!

Când ai chef de minuni, ia-o de mână si du-o unde ți-am povestit. Si nu o lăsa pe ea să conducă asa cum am făcut eu. Fii un gentleman. Sacrifică-te pentru ea. Si dacă mergi în Porto Cervo ia-ți pantaloni de schimb. Si portofelul ăla mare.